Nu a fost nicicând o enigmã mai intrigantã şi mai fascinantã ca Femeia.
Când zici cã ai ajuns sã o afli, ea îţi aratã o altã laturã a ei, care te deruteazã pe moment dar în acelaşi timp, te şi impulsioneazã sã-ţi duci la bun sfârşit intenţia. Prin urmare, reiei încercarea de a o descoperi cu şi mai mult sârg. E uimitor , nu-i aşa?
Şi cum ar putea fi altfel, când tot ce-i legat de aceastã fiinţã umanã, e uimitor ? Mã întreb uneori cum face de este atat de misterioasã, doritã, privitã…?
Femeia dã vieţii culoare şi un motiv bun bãrbaţilor de a se trezi dimineaţa.
Totul ar fi anost dacã nu ar veni femeia cu trucurile numai de ea ştiute pentru a insufla dragoste şi bucurie de viaţã acolo unde acestea nu mai sunt.
Suntem norocoase sã fim femei! Suntem atât de speciale!
Şi chiar dacã ei, bãrbaţii, nu rostesc cu toatã gura acest fapt, fiind opriţi de binecunoscutul deja, orgoliu masculin, în sufletul lor ştiu acest lucru, îl simt şi…îl şi iubesc.
Tocmai prin felul nostru imprevizibil şi captivant de a fi, reuşim sã preserãm petale de armonie şi iubire, oriunde mergem. Iar asta, este nepreţuit pentru ei !
Femeia întruchipeazã perfecţiune, pe toate cele trei nivele- body, mind şi spirit- pãstrând un echilibru inspirant între ele.
Când vezi un trup de femeie, cu formele-i minunate de clepsidrã, când înţelegi mintea liberã şi inventivã a unei femei şi când accepţi spiritul ei unic şi desãvârşit, atunci ştii cã viaţa însãşi e influenţatã de un echilibru indispensabil numit Femeie.
De aceea, Ea este ceva de nedescris, şi aceastã complexitate culmineazã când în viaţa unei femei se petrece ceva magic: devine mamã. Acesta e etapa care desãvârşeşte femeia, şi desãvârşeşte şi încercarea bãrbaţilor de a o înţelege şi de a ajunge la ea…
Ei bine, va fi cam greu pentru ei. De ce? Pãi, cât de repede poate ajunge cineva la Perla Albã din mijlocul unui labirint?
Leave a Reply